Perioada oferta

28 aprilie – 1 mai 2019 (3 nopti) 

Tarif

Incepand de la 485 Euro/pachet 3 nopti/pers in camera dubla, cu mic dejun

Facilitati hotel

Malta InterContinental este situat in jurul unor gradini mari amenajate. Hotelul ofera:

  • Piscine exterioare si interioare
  • Mai multe restaurante si baruri
  • Centru SPA cu tratamente corporale si diverse tipuri de masaj
  • Turkish Hamam 
  • Teren de squash
  • Centru fitness 
  • Aer conditionat

Dotari camere

  • Baie cu dus/cada uscator de par, articole de toaleta gratuite papuci si halat 
  • WiFi gratuit
  • Balcon sau terasa
  • Aer conditionat 
  • Facilitati ceai/cafea
  • TV cu ecran plat
  • Seif 

Masa:

Mic dejun

Tip transport

Avion

Orar transport

Cursa Wizz Air:

  • Buc (OTP) 20:25 – Malta (MLA) 21:50
  • Malta (MLA) 22:20 – Buc (OTP) 01:35

Servicii incluse

  • Bilet de avion
  • Cazare in camera dubla, 3 nopti, cu mic dejun
  • Bagaj de mana

Observatii

Tariful nu include:

  • Bagaj de cala
  • Transfer aeroport - hotel

Atractii

Cu o pozitie care i-a conferit o mare importanta strategica, insula Malta are mai multe influente date de-a lungul timpului de cei care au ocupat-o, de la fenicieni, cartaginezi, romani, mauri si pana la sicilieni, spanioli, cavalerii ioaniti sau britanici. Dupa dinastiile europene din Normandia, Anjou si Castillia, Malta a fost lasata prin testament in 1530 de Carol al V-lea Ordinului Militar Suveran al Sfantului Ioan al Ierusalimului pentru a apara lumea crestina. In 1798 Napoleon Bonaparte a reusit sa cucereasca insula, iar Cavalerii Ioaniti sau Cavalerii de Malta au fost nevoiti sa paraseasca insula. Ei s-au retras in Italia, la Roma, infiintand statul Staretia de Malta. Dupa francezi, insula a fost cucerita de englezi, care s-au stabilit aici in anii ’60, imprimand insulei sistemul britanic de administratie si educatie. In 1974, dupa o perioada de independenta, Malta si-a castigat statutul de republica, iar in 2004 ea a devenit stat membru al Uniunii Europene, din 2008 convertind si moneda nationala in Euro.

Arhipeleagul maltez cuprinde sase insule, dintre care Malta este cea mai mare. Impreuna cu Gozo sunt singurele locuite. Unul dintre aspectele specifice acestui loc incarcat de istorie este piatra de culoarea mierii (Melita in limba malteza), folosita la constructia cladirilor, de unde provine si numele insulei.

Golfurile stancoase, apa Marii Mediteranei de culoare cernelii, clima insorita, arhitectura cu influente baroce, gastronomia – toate dau unicitate acestui loc perfect pentru o vacanta activa.

In plus, fiecare asezare mai mare sau mica de pe insula are propriul sau patron spiritual si implicit propria sarbatoare religioasa, festa. Evenimentul este marcat cum se cuvine, cu participarea autoritatilor locale, cu fanfara și cu focuri de artificii specific malteze in aer si la sol, iar spectacolul este unul foarte apreciat atat de localnici cat si de turisti. 

Printre alte curiozitati ale insulei se numara si aceea ca, fiind o fosta colonie britanica si-a pastrat tipul de condus pe partea stanga, iar volanul masinii este pe partea dreapta. Informatia este utila nu numai pentru cei care vor sa inchirieze masina, dar si pentru pietoni, care trebuie sa se asigure foarte bine inainte de a traversa strada. De asemenea, turistii mai pot vedea aici cabine telefonice britanice, dar si autobuze mai vechi care seamana cu celebrele double decker din Londra.

De vizitat in Valletta: 

Capitala statului Malta, Valletta isi are numele legat de Ordinul militar si religios al Sfantului Ioan din Ierusalim. Orasul-fortareata care din 1980 face parte din patrimoniul UNESCO a imprumutat numele  de la fondatorul sau, Marele Maestru al Ordinului, Jean Parisot de la Valette si este unul dintre cele mai bine conservate orase fortificate din Europa, cu cele mai multe cladiri istorice. Valletta este de asemenea si cel mai mic oras – capitala din Uniunea Europeana.

Cel mai bun punct de plecare pentru explorarea sa il reprezinta intrarea principala, marcata prin doua porti de piatra cu arcade, ele in sine fiind un obiectiv turistic. De asemenea, in apropierea acestei intrari in oras se afla si statia de autobuze de unde puteti calatori catre diverse locuri de pe insula.

De aici porneste strada principala Republic Street care coboara in trepte spre mare. Pe drum pot fi admirate cladirile cu balcoane specifice malteze, de inspiratie maura, se pot face cumparaturi in nenumarate magazine sau se pot vizita muzee interesante. Unul dintre ele este Muzeul National de Arheologie cu exponate din preistorie și perioada romana. Nu ratati Catedrala Sf Ioan, construita intre 1573 si 1577, care adaposteste numeroase morminte ale cavalerilor, marcate prin placile funerare de marmura de pe podea, cu diverse citate in limba latina. In muzeul catedralei pot fi admirate tapiserii de origine flamanda si una dintre cele mai mari capodere si bogatii ale insulei – pictura ”Taierea capului Sf Ioan Botezatorul” apartinand pictorului Caravaggio, care impresioneaza prin detalii si dramatism. Biserica a fost ridicata la rangul de catedrala de catre Papa Pius al VII-lea in 1816.

In piata Republicii puteti face si un popas la terasele din zona si puteti admira statuia Reginei Victoria. Cladirile in stil baroc de aici au fost printre ultimele construite de Cavaleri și au fost finalizate in 1796. Una dintre ele gazduieste si Biblioteca Nationala, care astazi contine o colectie vasta de carti si multe informatii si documente vechi despre Ordinul Cavalerilor Ioaniti.

Palatul Marilor Maestri aflat de asemenea langa Piata Republicii a fost construit intre 1572 si 1580. In prezent aici se desfasoara zona administrativa a insulei, gazduind birourile parlamentare si pe cel prezidential. Se pot vizita cateva expozitii si exponate foarte interesante in Sala Armelor, Sala de Consiliu sau Camera Tapiseriilor, iar la subsol veti gasi Sala Armurilor.

Church of Our Lady sau Biserica Fecioarei de pe Muntele Carmel este o cladire importanta pentru Malta si pentru orasul Valletta, situata in partea stanga a strazii principale, cum coborati spre mare. Ea a fost terminata in anul 1958 si a fost ridicata pe structura unei foste biserici foarte afectate din cauza celui de al Doilea Razboi Mondial. Domul are o inaltime de 73 de metri si este una dintre cele mai vizibile cladiri din aceasta parte a orasului.

Tot pe strada principala se afla Casa Rocca Piccola, locuinta unui fost nobil maltez, devenita in rezent unul dintre cele mai frumoase muzee din Valletta.

La capatul strazii, inspre mare, veti gasi Fortul St. Elmo, o constructie fortificata ridicata de Cavalerii Ioaniti cu rol de aparare. Aici se afla si National War Museum, cu exponate ce stau marturie a istoriei Maltei si a diverselor perioade marcate de razboaie. Printre ele se afla si fotografii din al Doilea Razboi Mondial.

Alte monumente importante sunt Catedrala Sfantul Paul, cu un turn ce ajunge la o inaltime de 65 de metri, sau Biserica Sf Paul Naufragiatul, acesta fiind considerat patronul insulei. Se presupune ca biserica este una dintre cele mai vechi contructii de acest fel de aici si adaposteste si ea opere de arta.

Gradinile Barrakka sunt unele dintre cele mai vizitate parcuri si puncte de observatie din capitala. Ele se impart in Upper Barrakka – candva gradinile private ale Cavalerilor Ioaniti, astazi oferind tuturor o panorama spectaculoasa asupra golfului si portului din capitala. Lower Barrakka Garden are mai multa vegetatie si in centru se afla si un monument inchinat lui Alexander Ball, unul dintre primii guvernatori britanici ai Maltei, care a tinut piept invaziei franceze.

Credit photo: © Robwilson39© Freesurf69© Leonid Andronov© Liseykina | Dreamstime.com

Malta

De vizitat pe insula:

Satul de pescari Marsaxlokk care in malteza inseamna ”portul din sud-est” este unul dintre cele mai vizitate de pe insula, principala lui atractie fiind  barcile de pescuit  numite “luzzu”. Foarte colorate, ele au pictate un simbol in forma de ochi pentru a le proteja de pericolele de pe mare. Preparatele de aici sunt delicioase, de la supe de midii pana la peste la gratar. In Marsaxlokk se poate ajunge din Valletta in 40 de minute cu autobuzul local.

Cele mai cunoscute statiuni turistice sunt Paceville, St. Julian sau Sliema. Chiar daca plajele sunt putine, aproape toate hotelurile au piscine. In St. Julian se afla golfurile Balluta şi Spinola, portul Portomaso şi districtul St. George. In aceasta zona se afla si plaje cu nisip fin si este una dintre cele mai cautate statiuni, mai ales datorita vietii de noapte, a nenumaratelor restaurante si baruri. Ca si St. Julian, Sliema a fost initial un sat pescaresc si s-a dezvoltat acum intr-o frumoasa zona turistica.

O alta atractie a insulei este Grota Albastra, langa satul Wied Iz-Zurrieq, care poate fi vizitata doar cu barca. Calatoria este foarte frumoasa, iar limpezimea apei si nuantele diferite de albastru pe care aceasta le capata pe masura apropierii de pestera ii confera acestui obiectiv turistic multa unicitate.

Ramasitele perioadei neoliticele ale sitului arheologic Hagar Qim fac parte din Patrimoniul UNESCO. Asezamantul de cult este alcatuit din trei structuri megalitice si un templu ce continea blocuri de calcar de peste 57 de tone. Aici au fost descoperite mai multe statuete ale „doamnei grase”, denumita si „Venus din Malta” – un simbol intalnit in mai multe locuri pe insula. La Tarxien si Hal Saffieni au fost de asemenea descoperite situri arheologice, unele dintre cele mai frumoase din Malta.

Mdina, vechea capitala a insulei, numita si “orasul tacut” datorita lipsei traficului masinilor, este o pauza binevenita dupa agitatia litoralului sau a oraselor mai aglomerate. Cu strazi inguste, pitoresti, cu biserici, fortificatii si palate, orasul are un farmec aparte. Numele sau, prescurtare de la cuvantul arab Medina, ascunde multa istorie si comori arhitectonice, fiind de altfel cel mai vechi oras – cetate din Malta. Se spune ca bazele sale au fost puse sub dominatia romana si ca aici a locuit o vreme Sfantul Paul, dupa naufragiu. Influentele arabe au adus, pe langa schimbarea numelui din Melita in cel de astazi, si o intarire a fortificatiilor. In urma constructiilor a aparut si orasul vecin, Rabat. Daca ajungeti in Mdina, vizitati Catedrala inchinata Sfintilor Petru si Pavel, Palazzo Falzon, Manastirea Carmelitelor si faceti o plimbare cu trasura.

Satul lui Popeye este un muzeu in aer liber si un parc de distractii, iubit de cei mari si cei mici deopotriva.

La 4 km de acest obiectiv, langa orasul Mellieha se afla cea mai frumoasa si cunoscuta plaja de pe insula, cu nisip fin, peisaj foarte frumos si multe cafenele.

Micuta insula Comino, aflata intre Malta si Gozo atrage turistii in special pentru Laguna Albastra, cu apa de culoarea turcoazului si plaja. Aici se pot practica mai multe sporturi acvatice sau drumetii.

Gozo, in schimb, ofera mai multe celor care aleg sa faca aici o excursie cu feribotul. Mai verde, cu un sol mai fertil, ea reprezinta sursa principala de legume si fructe a Maltei. Insula se lauda de asemenea si cu legende, ca cea a nimfei Calypso care l-a tinut aici prizonier pe Ulise, cu temple megalitice si lacasuri de cult deosebite.

Dintre toate templele din Malta, Ggantija din Gozo sunt printre primele construite și de asemenea și primele care au fost incluse in patrimoniul UNESCO. Descoperite la inceputul secolului al XIX –lea, ele au fost ridicate pentru a venera cultul fertilitatii.

Biserica Ta'Pinu din insula Gozo se afla la cativa kilometri de capitala Victoria si este una dintre cel mai faimoase din Malta, poate chiar din lume, datorita legendei sale si a faptului ca este considerata facatoare de minuni. In sec al XVI-lea aici se aflau ruinele unei capele care, la un moment dat, a fost la un pas de a fi demolata. Se spune insa ca cel care a vrut sa dea prima lovitura cu tarnacopul si-a rupt mana, iar cladirea a fost singura de acest fel care a scapat de la distrugere, altele asemanatoare disparand.

In 1883, dupa ce a fost renovata, a avut loc aici o noua intamplare iesita din comun. Karmela Grima, o femeie credincioasa, a auzit o voce care venea chiar din capela, din dreptul icoanei Fecioarei Maria si care o indemna sa spuna de trei ori Ave Maria, vorbindu-i si despre construirea unei biserici mai mari pe acest loc. Fenomenul nu a fost singular, un alt credincios, Frangisk Portelli, a spus ca dupa ce a auzit aceeasi voce si dupa ce s-a rugat Feciorei sa-i salveze mama bolnava, aceasta s-a vindecat. El si-a tinut promisiunea de a aduce o candela in fata icoanei si de a avea grija ca ea sa ramana intotdeauna aprinsa. Ta'Pinu a devenit un loc de pelerinaj, iar obiectele aduse de oameni stau marturie a miracolelor si ajutorului divin. Ele pot fi vazute in muzeul bisericii Ex Voto Museum, un loc special dedicat ofrandelor. Aici sunt depuse diverse lucruri, de la proteze, ghipsuri, la hainute de copil, casti de motociclist, roti indoite, scrisori, fotografii – toate in semn de recunostinta pentru ajutorul primit in momente de cumpana.

Biserica este construita din piatra deschisa la culoare si este foarte frumoasa, cu aer maiestuos de fortareata. O alta caracteristica a sa, care o face diferita de alte lacasuri de cult, este faptul ca nu are picturi interioare. Pe langa lumina calda si invaluitoare, filtrata de cele peste 70 de vitralii, vizitatorii pot admira inauntru si frescele din mozaic sau clopotnita inalta de 60 m. Tot aici se afla si mormintele Karmelei Grima si al lui Frangisk Portelli.

In 1990, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat biserica si a tinut chiar o slujba aici in cinstea Fecioarei Maria, iar in 2010 Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat la Icoana Facatoare de minuni si a depus aici distinctia Trandafirul de Aur. Cei care vor sa lase acatiste trebuie sa stie ca exista formulare speciale care pot fi completate in biserica.

Localizare:

St George’s Bay, St Julians

Review-uri

Scrie un review