Perioada oferta

22 - 25.09.2017 (3 nopti)

Tarif

Incepand de la 376 Euro/pachet 3 nopti/pers in camera dubla, cu mic dejun

Facilitati hotel

  • Terasa bar/restaurant „Gregorius” pe acoperis, unde se serveste inclusiv micul dejun si de unde se poate admira centrul istoric
  • Un centru Spa de marmura cu sauna si cada cu hidromasaj
  • Room service de la 6:30 pana la 22:30
  • Facilitati pentru persoane cu dizabilitati 
  • Garaj contra cost
  • 2 lifturi

Dotari camere

  • Camere antifonate, mobilate elegant cu tapet si candelabre 
  • Baie cu uscator de par si produse cosmetice 
  • Serviciu de trezire/ceas desteptator
  • TV LCD cu canale prin satelit
  • Aer conditionat 
  • WiFi gratuit 
  • Minibar 
  • Birou 
  • Seif 

Masa:

Mic dejun

Tip transport

Avion

Orar transport

Dus: Bucuresti Otopeni 10:00 - Roma Ciampino 11:05
Retur: Roma Ciampino 18:20 – Bucuresti Otopeni 21:25

Servicii incluse

  • Bilet de avion 
  • Bagaj de mana cu dimensiuni 55 X 40 X 20 cm si o greutate de max 8 kg 
  • Cazare 3 nopti cu mic dejun

Observatii

Tariful nu include:

  • Bagaj de cala si taxa aferenta acestuia (Segment de zbor dus: 15 kg – 20 euro/bagaj/ pasager;
  • Taxa  de oras, care se aplica per persoana/noapte si se achita la hotel, in functie de numarul de stele (3 Euro – hotel de 1 si 2 stele, 4 Euro - 3 stele, 6 Euro hotel 4 stele si 7 Euro hotel 5 stele)

Atractii

Roma este un adevarat muzeu in aer liber ce ii incanta pe turisti indiferent de anotimp. Fiecare straduta in zona centrala poate ascunde o comoara arhitecturala, fie ca este vorba despre statui, cladiri, fantani, piatete pline de farmec. Iar daca la acestea se adauga delicioasele produse culinare - de la paste pana la inghetata sau diversele soiuri de cafea -, nenumaratele oportunitati de shopping, muzee si parcuri, Cetatea Eterna devine destinatia perfecta pentru toate gusturile.

Cele mai frumoase panorame asupra orasului pot fi admirate de la Castelul Sant’Angelo si cafeneaua sa, de la Gradinile Pincio si Villa Borghese, Piazza Venezia – Monumentul VittorianoBasilica San Pietro si, nu in ultimul rand, de la Caffe Capitolino situata in Palazzo dei Conservatori, care ofera o imagine romantica asupra Romei.
Cele mai spectaculoase biserici care detin si opere de arta sunt Basilica San Pietro, San Pietro in Vincoli, ambele avand statui realizate de Michelangelo, biserica San Luigi dei Francesi cu primele lucrari religioase ale lui Caravaggio, Santa Maria in Trastevere – o biserica medievala, cu mozaicuri, Santa Maria della Vittoria unde se afla sculptura “Extazul Sfintei Teresa” a lui Bernini, Santa Maria del Popolo ce ofera privitorilor mai multe picturi ale lui Raphael, Pinturicchio si Caravaggio.

Cele mai cunoscute Piete: 
Piazza del Popolo, folosita candva ca centru de executii este punctul de pornire a strazilor cunoscute pentru cumparaturi - Via del Babuino si Via del Corso. Este strajuita de unul dintre cele doua obeliscuri insusite din Egipt de Imparatul Augustus, perechea acestuia aflandu-se in Piazza di Montecitorio. Lucrate in granit rosu de Syena, din apropiere de Assuan, ele masoara 23,30 metri si cantaresc peste 200 de tone fiecare. 
Piazza din Spagna, cu binecunoscutele Trepte Spaniole strajuite de cele doua turnuri ale bisericii Trinita dei Monti si unde afla si o fantana realizata de Bernini.
Piazza Navona - construita deasupra Stadionului lui Domitian este una dintre cele mai vizitate din Roma, gratie fantanilor proiectate de Bernini si de Borromini, a bisericilor cu fresce semnate de Caravaggio si Rubens, a palatelor celebre din vecinitate, a teraselor care ofera un moment de relaxare. In apropiere, pe Via dei Coronari pasionatii de antichitati rare vor gasi multe magazine de profil.

Credit photo cover destinatie: © Tomas1111 | Dreamstime.com
Credit photo cover atractii: © William Perry| Dreamstime.com
Credit photo slideshow: © Marinv | Dreamstime.com

 

Roma - obiective turistice

Basilica di San Pietro – cea mai mare biserica crestina din lume ofera, pe langa exteriorul si interiorul grandioase, la fel de multe comori arhitectonice realizate de Bernini, Giotto sau Michelangelo - cu a sa celebra La Pieta. Acest grup statuar a fost sculptat in 1499, pe cand artistul avea 25 de ani si pe langa frumusete si expresivitate, este si singura lucrare ce poarta semnatura lui. Cele 320 de trepte care urca pana in varful domului ofera o priveliste impresionanta asupra orasului si asupra gradinilor Vaticanului.

Muzeul Vatican – contine una dintre cele mai importante colectii de arta din lume. Vedeta muzeului este Capela Sixtina, locul unde se tin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papa si ai carei pereti contin picturi de Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Luca Signorelli. Tavanul, care intial trebuia sa fie albastru cu stele aurii, i-a fost incredintat lui Michelangelo de catre Papa Iulius al II-lea. Timp de 4 ani, din 1508, el a acoperit 500 de metri patrati, munca ce a necesitat un efort considerabil pe care artistul l-a depus singur, fara ucenici, lucrand inclusiv asezat pe spate pe schele. 

Nu ratati de asemenea cele 4 sali pictate de Raphael, Muzeul Egiptean, Sala Rotunda, Muzeul Etrusc, Galeria Candelabrelor, Galeria Hartilor, Sala Animalelor, Muzeul Chiaramonti, Pinacoteca, Biblioteca, Apartamentele lui Pius V si Borgia – toate adunand antichitati grecesti si romane, picturi, sculpturi, decoratiuni, carti, mozaicuri, harti, fresce, artefacte, mumii, sarcofage, ceramica. 

Coloseumul – unul dintre simbolurile Romei – copleseste prin grandoare si prin istoria violenta, fiind locul unde crestinii luptau cu leii si gladiatorii intre ei pentru a distra masele si unde ranitilor li se decidea sorta prin gestul Imparatului de a-i gratia sau a fi ucisi, in acelasi scop.

Fontana di Trevi este cea mai cunoscuta fantana din Roma, desi nu este si cea mai veche. Ca si in cazul altor fantani, a fost construita pentru a marca extremitatea urbana a unui apeduct, in acest caz Aqua Virgo. Ea a devenit faimoasa dupa aparitia in filmul "La Dolce Vita" a lui Federico Fellini. Nicola Salvi a fost cel ales pentru a proiecta fantana, iar lucrarile s-au finalizat sub supravegherea lui Giuseppe Pannini. Masoara 26 de metri in inaltime si 20 de metri in lungime.

Forumul – centrul civic la Romei Antice este o zona mare, acoperita cu ruine ramase din viata sociala si economica a Romei imperiale. 

Panteonul – una dintre cele mai bine pastrate cladiri antice, a fost construit initial ca un templu dedicat Zeilor si apoi transformat in biserica, in anul 609 DC. 16 coloane corintice masive sustin intrarea iar cel mai impresionant este domul, in varful caruia exista o deschizatura, numita "oculus" prin care patrunde singura sursa de lumina. In zilele senine, lumina soarelui se deplaseaza si evidentiaza pe rand frescele si mormintele regilor si pictorilor, printre ele numarandu-se si cel al lui Raphael. Domul este un simbol al frumusetii si al armoniei, mai ales ca inaltimea este egala cu diametrul sau – 43,3 metri.

Columna lui Traian – o marturie a razboaielor daco-romane are 2662 de figuri in 155 de scene, a fost ridicata in mai putin de sapte ani de Apolodor din Damasc si are aproape 2000 de ani. Ea se afla in Forul lui Traian, in apropierea Forumului.

Galeria Nationala de Arta Antica din Roma are colectiile expuse in doua mari palate ale capitalei: la Palazzo Barberini si la Palazzo Corsini cu opere semnate de El Greco, Caravaggio, Tizian, Rafael, si Pietro da Cortona, printre altele. 

Muzeul National Etrusc se afla intr-un fost palat papal Vila Giulia in vecinatatea Vilei Borghese (care gazduieste Galeria Borghese) si a Galeriei Nationale de Arta Moderna, cu o colectie diversa de sculpturi de bronz, sarcofage, bijuterii si vaze de teracota.

Colectia Vilei Borghese contine lucrari valoroase semnate de Gian Lorenzo Bernini, Caravaggio, Raphael, Tizian, Federico Barocci, Peter Paul Rubens, Canova. Dincolo de operele sculpturale si picturale ale Colectiei Borghese, Vila gazduieste si un Muzeu al Instrumentelor Muzicale. Gradinile Vilei Borghese sunt un loc iubit deopotriva de turisti dar si de locuitorii Romei, fiind unul dintre cele mai mari si mai frumoase parcuri, cu multa verdeata, mici lacuri, statui si multe modalitati de recreere. 

Muzeele Capitoline alcatuiesc cel mai complex stabiliment muzeal din Roma, principalele palate fiind Palazzo dei Conservatori si Palazzo Nuovo, adunand laolalta una dintre cele mai mari si cunoscute colectii de sculptura clasica din lume.

Cu o forma circulara, Castelul Sant’Angelo, cunoscut si sub numele de Mausoleul lui Hadrian, a fost fortareata militara, devenita temnita, transformata de catre papi in castel si este conectat printr-un coridor, Pasajul Borgo, (avand de asemenea scopuri militare, de aparare) de Bazilica Sfantul Petru. Contine artefacte romane si fresce, iar deasupra este pozitionata statuia Arhangelului Mihail, marcand sfarsitul epidemiei de ciuma. De la Sant`Angelo, mai precis de la terasa-cafenea a monumentului aveti o priveliste superba asupra Domului Sfantul Petru si asupra orasului. 

Localizare:

Adresa: Via Rasella 3

Review-uri

Aceasta oferta nu are inca review-uri! Poti fi primul care isi spune parerea despre aceasta oferta!

Scrie un review